Nr portii: 8-10 | Pregatire: 20 min | Coacere: 40 min |
Ingrediente:
- 200 g unt gras Covalact de Tara
- Doua portocale medii, netratate
- 320 g faina 000
- 200 g zahar
- 5 plicuri de zahar vanilat (40 g)
- 2 plicuri de praf de copt (20 g)
- 6 oua la temperatura camerei
- Optional 60 g ciocolata bucatele (sau stafide)
- Putin ulei
Preincalzim cuptorul. Pt cuptorul electric alegem un program cu ventilatie, dar care nu da caldura de sus si setam temperatura la 200 grade Celsius.
Pregatim 2 forme dreptunghiulare de 16/8 cm, tapetate cu hartie de copt. Aceasta dimensiune se gaseste mai greu in comert, dar le puteti inlocui cu forme mai mici de aluminiu, pe care deasemeni la tapetati cu hartie de copt. In caz contrar folositi ce tavi aveti disponibile dar retineti: cu cat tavile folosite sunt mai mari, cu atat cresterea va fi mai putin spectaculoasa.
Radem coaja de la cele doua portocale. Apoi le stoarcem. Din sucul obtinut cantarim 150 g (direct intr-o craticioara). Nu fiti tentati sa masurati lichidul in ml, pentru ca puteti avea erori destul de mari. Peste suc adaugam un pachet intreg de unt gras Covalact de Tara.
Punem craticioara pe foc. Nu dorim doar sa topim untul, vrem deasemeni sa aducem continutul la punctul de fierbere.
Turnam lichidul fierbinte peste faina. Amestecam cu o lingura de lemn pana ce obtinem un aluat vartos.In acest aluat vom incorpora imediat ouale – cate 3 odata. Mixam doar pana ce prima portie de oua s-a incorporat apoi adaugam alta. Nu este nevoie sa insistam foarte mult. Din contra, e de preferat sa lucram repede. Va sfatuiesc chiar sa nu faceti pauze, sa lasati aluatul pe masa si va apucati de altceva pt ca el se depreciaza pe masura ce sta.
Apoi adaugam zaharul, zaharul vanilat, praful de copt, putina sare si coaja rasa de portocala. Le incorporam si pe ele. Praful de copt in aceasta reteta are un dozaj mai mare decat in mod normal dar nu il reduceti. Aceasta este singura metoda de afanare intr-un aluat foarte dens. Nu va faceti griji, nu se va simti in nici un fel in produsul finit.
Un pas foarte, foarte important, este omogenizarea aluatului cu un blender vertical. Fara acesta operatiune checul nu va avea cresterea spectaculoasa pe care o urmarim. Se poate folosi si un blender mare puternic sau un robot de bucatarie puternic. Nu se poate folosi mixerul de mana, nu va avea efectul scontat.Trebuie sa blenduim aluatul minim 5 minute dupa ceas.
Punem aluatul in forme dar umplem maxim trei sferturi. Intr-unul dintre checuri putem adauga 60 g de ciocolata bucatele. Se pot folosi si stafide daca preferati. De fapt in retetarul de cofetarie romanesc acesta este un chec cu fructe uscate si confiate.
Un alt pas important si specific pentru orice reteta de plomchec este crestarea aluatului. Se ia o gripca de plastic si se inmoaie bine in ulei. Se cresteaza aluatul pe mijloc; putem face o miscare scurta stanga dreapta, si scoatem gripca. Pe linia acestei taieturi va creste checul. Daca nu il taiem checul creste stramb.
Dam la cuptor fara intarziere si imediat reducem temperatura la 180 grade Celsius. Coacerea dureaza aprox 40 min, sau pana ce scobitoare introdusa in centru iese curata.
Dupa coacere lasam checul sa se raceasca apoi il putem servi.
Reteta aceasta de chec nu este deloc complicata, timpul de pregatire este foarte scurt si rezultatul extraordinar. Dar este foarte important sa respectati reteta intocmai. Nu modificati nimic in ingrediente si in modul de preparare.
Pofta buna!