Cum se face cel mai bun cafe frappe cu inghetata, acasa (cu blender sau fara)

 

Nr portii: 3Pregatire:  10 min  

Ingrediente:

  • 150 g gheata, plus extra pentru servire
  • 500 ml lapte gras, foarte rece
  • 30-40 g zahar brun
  • Aproximativ 10 g de cafea solubila – aici trebuie sa luati in considerare ca in functie de brand cafeaua are tarie diferita.
  • In jur de 80 g inghetata, vanilie sau ciocolata
  • Frisca batuta indulcita
  • Sos de caramel sau de ciocolata
  • Optional 50 ml crema de whiskey de calitate (Baileys, Carolans, Sheridan’s)

Mai intai am sa va arat metoda la blender. Asadar in cana blenderului punem:

  • gheata
  • laptele rece – eu chiar l-am tinut vreo 40 de minute la congelator
  • zaharul brun
  • cafeaua solubila
  • optional, 50 ml de crema de whiskey de calitate
  • si inghetata (se poate folosi si inghetata pe bat invelita in ciocolata)

Punem capacul si mixam 1 minut. Dupa aceea se poate gusta si daca il doriti mai tare, mai adaugati cafea. Nu adaugati insa zahar, pentru ca bautura va mai avea un aport de dulce din sosuri si frisca.

Volumul amestecului va creste semnificativ; asta deoarece frappeul facut la blender incorporeaza foarte mult aer si are o consistenta spumoasa.

Luam un pahar mare de 500 ml si aplicam pe marginea interioara un strat gros de caramel sau ciocolata. Sosurile sunt foarte importante pentru reusita retetei, de aceea va sfatuiesc sa nu le cumparati. Folositi indicatiile de la sfarsitul videoclipului si  si veti obtine produse net superioare fata de ce se gaseste in comert.

Punem gheata, si umplem paharul cu frappe, lasand totusi putin spatiu deasupra.

Decoram cu frisca. Este important sa spritam frisca in pahar incepand de pe margini, nu din mijloc. Daca incepem din mijloc ea se scufunda in frappe si bautura noastra se revarsa.

Brazdam frisca cu inca putin sos, si frappeul cu caramel  este gata de savurat. Din aceasta reteta ies cam 3 pahare de 500 ml.

Metoda II

Daca nu aveti blender, luati o sticla de plastic de 1 l cu o gura larga si cu capac.

Puneti in ea o jumatate de litru de lapte apoi adaugati gheata, dar de data aceasta ori cubulete mici ori zdrobita.

Deoarece cafeaua solubila are tendinta de face aglomerari in sticla, trebuie amestecata in prealabil cu zaharul brun. Deasemeni nu este bine sa folositi cu aceasta metoda, cafea solubila granulata, pt ca se divolva mai greu.

O transferati in sticla, impreuna cu crema de whiskey (daca o folositi). Puneti capacul si agitati sticla bine, pana ce zaharul si cafeaua se dizolva, iar gheata s-a topit. Asta va dura cateva minute, asa ca trebuie sa aveti rabdare.

Inghetata de data aceasta o vom pune direct in pahar. Aplicam un strat consistent de sos de ciocolata pe margine. Punem gheata, frappe si decoram cu frisca si sos la fel ca mai inainte.

Tot ce mai ramane de facut este sa ne delectam cu aceste rasfaturi de vara.

Cam acestea sunt indicatiile pentru frappe dar am promis  si retetele pentru sosuri. Asa ca iata-le:

Pentru sosul de caramel avem nevoie de:

  • 300 g zahar
  • 200 ml de smantana dulce cu minim 30% grasime (poate fi smantana pentru frisca sau pentru gatit)
  • Si un varf de lingurita de sare.

 In primul rand alegem un vas mult mai incapatoar decat volumul ingredientelor folosite.

La reteta de crema de zahar ars v-am aratat cum se face un caramelul uscat in mod corect.  De data aceasta insa, am sa va arat cum se face caramelul cu apa in mod corect. Aceasta  este o metoda potrivita cand trebuie sa caramelizam cantitati mai mari de zahar.

Asadar, adaugam zaharul in vas, impreuna cu 3 sferturi de pahar cu apa si dam drumul la plita la putere maxima. Siropul trebuie sa fiarba in clocote.

Ca sosul de caramel sa nu se zahariseasca dupa ce il preparam, trebuie 

 – ori sa spalam des peretii vasului cu o pensula inmuiata in apa, 

– ori sa punem un capac, care sa acopere vasul trei sferturi. Astfel o parte din aburi cad inapoi in sirop si in drumul lor spala peretii vasului de orice cristale de zahar ramase.

Dupa ce apa s-a evaporat  incepe caramelizarea.

Zahrul nu trebuie ars pana devine amar, dar nu trebuie lasat nici prea blond, pentru ca altfel sosul va fi prea dulce. Trebuie sa cautam o culoare intermediara, brun aurie. Cand obtinem culoarea dorita, turnam imediat smantana. Reactia este efervescenta de acea vasul trebuie sa fie mai mare, altfel continutul se revarsa.

Dam focul mic si mai fierbem 2-3 minute amestecand continuu.

La sfarsit adaugam un ultim ingredient, indispensabil pentru sosul de caramel; un varf de lingurita de sare. Nu-l omiteti, chiar daca vi se pare ciudat. Va asigur ca face o imensa diferenta la gust.

Acum sosul este lichid, cand ajunge la temperatura camerei va fi mult mai consistent. Daca il puneti la frigider va fi chiar tare, prin urmare trebuie incalzit inainte de utilizare. Dar, pastrat la frigider tine cateva luni bune.

Pentru sosul de ciocolata avem nevoie de:

  • 100 g ciocolata amaruie cu 45% continut de cacao
  • Si 50 ml de lapte

Acest sos se face in 2 minute.

Peste ciocolata punem laptele, apoi dam 1 minut la microunde. Daca nu avem microunde  aducem laptele la fierbere, apoi inchidem focul si turnam ciocolata in el.

Amestecam. La inceput pare mult prea lichid, dar nu va speriati. Pur si simplu amestecati in continuare si sosul se va ingrosa.

Puteti sa-l tineti cateva saptamani bune la frigider, dar aveti in vedere ca se va intari. Inainte de a-l folosi trebuie sa-l incalziti din nou la microunde sau la foc foarte foarte mic pe aragaz, si amestecand continuu.

Racorire intensa dragii mei! Numai bine!