Gata in 20 minute si fara neplaceri de la ceapa calita! Fasole batuta rapida si gustoasa!

Nr portii:4-6 Pregatire:  20 min    

Ingrediente:

  • Cannellini fasole alba boabe, Bonduelle vapeur – 2 conserve de 310 g
  • O foaie de dafin
  • 4-5 cepe mici (200 g)
  • 3-4 catei de usturoi
  • 50 ml ulei de floarea soarelui
  • O cescuta suc concentrat de rosii (passatta)(120 g)
  • O lingurita plina boia de ardei dulce
  • Optional putin ulei de masline
  • Sare si piper

Am ales pentru aceasta reteta conservele de fasole alba Cannellini de la Bonduelle. Sunt gatite la aburi astfel incat pastreaza textura si gustul intacte, si nu risc niciodata sa gasesc o fasole tare, care nu se poate folosi.

Punem boabele intr-o strecuratoare. Deoarece sunt gatite la aburi au foarte putin lichid. Le clatim sub jet de apa rece.  Pastram cateva pentru decor, iar restul le transferam intr-o craticioara. Adaugam apa astfel incat sa fie acoperite si o foaie de dafin, daca ne place. Punem pe foc mediu. Scopul nostru nu este sa gatim fasolea, pentru ca este deja gatita, ci doar sa o infierbantam, pentru ca astfel se va pasa mai bine si va forma o crema mai fina.

In acest rastimp ne ocupam de ceapa. O curatam de foi si o taiem solzisori cat mai subtiri cu putinta. Este mai bine sa lucram cu cepe mici ca sa ne iasa solzisori mai delicati.

Mie ceapa calita in cantitati mari nu-mi face bine, dar de curand am descoperit, ca spaland-o sub jet de apa rece dupa ce am taiat-o, la fel cum  se face cand o folosim la salate crude, ii amelioreaza mult din efectele neplacute.

Incingem o tigaie cu focul mediu, adaugam uleiul de floarea soarelui, apoi ceapa. Pentru ca este plina de apa de la spalat, se va inabusi mai intai, abia apoi se va cali, ceea ce ne si dorim.  Lasam focul mic, si stam cu ochii pe ea ca sa nu se arda.

Cat timp ceapa se caleste, luam fasolea de pe foc, si o scurgem de lichid. Nu-l aruncam, pentru ca s-ar putea sa mai avem nevoie de el. Aruncam foaia de dafin.

Adaugam usturoiul dat prin presa, si aici bineinteles ca puteti pune mai mult sau mai putin, dupa preferinta. Pasam cu un blender vertical pana la consistenta dorita. Fasolea este deja sarata cat trebuie, in principiu nu ar mai trebui sare, dar puteti sa adaugati putin piper daca doriti. Deasemeni eu nu pun ulei in compozitie pentru ca ceapa calita aduce suficienta grasime preparatului.

Daca vi se pare ca pasta obtinuta este prea groasa, atunci mai puteti subtia cu putin lichid de la fierbere. Cine doreste o crema foarte, foarte fina, poate da acest amestec printr-o sita deasa.

Ne intoarcem la ceapa calita. Ar trebui sa fie sticloasa si usor galbuie, deoarece zaharurile din ea se caramelizeaza sub influenta caldurii. Acum putem adauga sucul de rosii si  inca o cescuta din zeama de la fasole. Mai adaugam o lingurita plina de boia dulce, foarte importanta, da un gust foarte bun, cam o jumatate de lingurita de piper negru macinat si sare dupa gust. Daca sosul de ceapa vi se pare prea vascos, mai puneti zeama de la fasole.

Transferam fasolea batuta pe un platou, ii dam o forma dupa fantezie si o acoperim cu ceapa calita. Optional putem pune si cativa stropi de  ulei de masline extra virgin, pentru gust si aroma si sa decoram cu boabele de fasole pastrate mai devreme.

Fasolea batuta este delicioasa cu lipie proaspata de casa si  se prepara in maxim 20 minute (asta doar pentru ca ceapa trebuie calita fara graba, altfel dura si mai putin).

Pofta buna!