Placinte Poale in brau moldovenesti

Nr portii: 9Pregatire:  15 minDospire:  110 minCoacere:  30 min

Ingrediente:

Pentru aluat:

  • 380 g faina de cozonac
  • 50 g zahar
  • 2 plicuri de zahar vanilat
  • 7 g sare
  • 150 g lapte gras, caldut
  • 2 galbenusuri
  • Coaja rasa de la o portocala
  • 30 g drojdie
  • 80 g unt topit

Pt umplutura de branza:

  • 400 g branza scursa de zer
  • 2 galbenusuri
  • 60 g zahar
  • 2 plicuri zahar vanilat
  • Coaja rasa de la o portocala
  • Optional Stafide dupa plac

Extra :

  • 1 ou batut cu o lg de apa – pt uns
  • Si ceva zahar pudra pentru decor

In faina punem zaharul, zaharul vanilat si sarea. Amestecam. Adaugam cele doua galbenusuri – nu folosim si albusurile pt ca ele intaresc branzoaicele – si coaja de portocala.

Luam drojdia si o faramitam in laptele caldut. Cred ca v-ati saturat de cate ori v-am zis, dar va mai zic – verificati drojdia sa fie in termen. Drojdia invechita este cel mai frecvent motiv pt care aluaturile dospite nu cresc. Adaugam la faina.

Punem si untul topit tot acum. Se poate folosi si ulei dar untul este specific la placintele astea.  In toate cartile de bucate pe care le am, poalele-n brau contin mult unt pus de la inceput. El le da fragezime si le face moi. Amestecam cu o lingura de lemn.

Schimbam lingura cu mana si framantam.Trebuie sa obtinem un aluat moale dar nu lipicios. Daca e lipicios, mai punem putina faina. Framantam 5 min, apoi il punem inapoi in bol, si-l acoperim cu folie de plastic. Lasam aluatul sa dospeasca la loc cald, aproximativ 90 min .

Intre timp pregatim umplutura de branza. Alegem branza ca la papanasi – granulata nu pasta, si stoarsa bine de zer, printr-o panza curata. Cu cat mai uscata cu atat mai bine.

Peste branza punem galbenusurile – nu  ou intreg, pt ca albusul contine multa apa si umplutura devine prea moale. Adaugam si zaharul, zaharul vanilat si coaja de portocala. Daca va plac stafidele puteti sa puneti si 100 g de stafide. Si nu este nevoie sa le inmuiati in nimic. Ele isi trag umiditatea din branza, ajutand la ingrosarea compozitiei.

Daca cumva branza pe care o aveti este prea moale, atunci mai puneti si o lingura doua de gris. Pastrati la temperatura camerei pana cand aveti nevoie de ea.

Dupa ce aluatul a dospit, il impartiti in bucati de aproximativ 75g. Asta inseamna 9 sau 10 portii.

Rotunjiti bucatile sub forma de bile si le puneti deoparte, acoperite cu o folie ca sa nu se usuce.

Luati cate o bila si intindeti o foaie . Trebuie sa obtineti o forma patratoasa cam de 15X15 cm. Este important ca foaia sa fie intinsa bine, sa iasa mare si subtire.

Puneti aprox 50 g de branza. Daca puneti prea mult poalele-n brau se desfac. Ungeti marginile cu ou batut. Strangeti cele 4 colturi, apoi iar celelalte 4 colturi, si le adunati pe toate intr-un manunchi ca si cum vreti sa faceti o boceluta. Strangeti bine, bine ca sa se lipeasca aluatul.

Dupa ce ati terminat cu impachetatul, branzoaicele ar mai trebuie lasate la dospit, acoperite cu folie de plastic, macar 20 minute. Dar, aici este problema spinoasa: in timpul dospitului asta, poalele-n brau se  deformeaza si tind sa se desfaca.

Prin urmare daca vrem sa obtinem o forma mai prezentabila, cat de cat inchisa, le ungem cu ou si le bagam direct la cuptor. Sacrificam putin din pufosenie, dar asta nu e grav pt ca fragezimea si moliciunea  lor vine de fapt de la unt. Daca forma nu este importanta, vorba aia: „tot in burta ajunge” , atunci mai bine le dospiti inainte, si vor fi si mai bune!

Coaceti  aproximativ 30 min la 180 grade Celsius, dar in functie de cuptorul fiecaruia poate dura mai mult sau mai putin .

Pofta buna!