Secretele mele pentru cea mai gustoasa Salata de ardei copti

Nr portii: 4-5 Pregatire:  50 min Pauza:  12 h  

Ingrediente:

  • 1 kg de ardei capia sau ardei grasi carnosi
  • 25 ml ulei de masline sau de floarea soarelui
  • 50 ml otet de 9 grade
  • 2 catei de usturoi
  • Cimbru proaspat
  • Piper proaspat pisat sau rasnit
  • O lingurita de sare
  • Optional o lingurita de zahar

Alegeti ardei capia au ardei grasi, de care preferati, doar sa fie carnosi. Se coc bine pe toate partile.

Se scot intr-un castron, se acopera cu un capac sau cu folie de plastic si se lasa sa transpire un sfert de ora. Ca sa decojiti ardeii nu ii bagati sub jet de apa, ci le indepartati pielita, spaland tot timpul degetele intr-un castron cu apa. In tot acest timp ii tineti deasupra unui bol curat ca sa colectati sucurile naturale ce se scurg din ei. Acestea contin tot gustul si trebuie utilizate in continuare.

Nu aruncati nici ce a ramas in castronul mare in care s-au aburit ei. Adunati tot lichidul acesta si-l strecurati. Daca nu este destul, se mai poate inmulti cu 4 linguri de apa.

In sucul de ardei vom adauga:

  • otetul – ardeii au nevoie de mai mult otet in comparatie cu o salata obisnuita,
  • uleiul de masline sau de floarea soarelui
  • cateii de usturoi usor zdrobiti 
  • o lingurita de sare – vi se poate parea multa dar ardeiul copt absoarbe multa sare,
  • o lingurita de zahar – stiu ca multi sunteti impotriva lui in salata, dar eu cred ca este nevoie de el – cine nu vrea, nu-l pune
  • frunzulite de cimbru proaspat, care dau foarte multa aroma
  • si piper macinat mare, dupa gust 

Se amesteca totul si se toarna acest sos peste ardeii copti.

Ultimul pas este sa dati la frigider macar 12 ore. In acest timp pulpa ardeiilor absoarbe sare, otet si arome din marinada. A doua zi gustati, daca este nevoie mai potriviti  o data gustul de sare si otet, si serviti!

Pofta buna!