3 retete de post cu naut – rapide, economice, gustoase

      
  1. Chiftelute de naut cu patrunjel -Falafel (3 portii; 30 min)

Ingrediente:

  • 200 g naut uscat
  • O ceapa mare taiata grosier
  • 3 catei de usturoi taiati in bucati
  • 2 legaturi de patrunjel sau o legatura de patrunjel si una de coriandru
  • O lingurita rasa de bicarbonat
  • O lingura plina de faina
  • Zeama de la o jumatate de lime sau o jumatate de lamaie mica
  • O lingurita rasa de sare
  • Ulei pentru prajit

Cu 12 ore inainte de a prepara chiftelutele trebuie sa hidratam nautul. Punem in jur de 800 ml de apa peste el si il lasam sa stea intr-un loc mai rece, sau chiar in frigider.  Dupa 12 ore nautul isi tripleaza volumul. Scurgeti apa si clatiti bine. Daca nu-l folositi imediat il acoperiti cu folie de plastic si il puneti in frigider pana cand aveti nevoie de el.

Pt aceasta reteta nautul se foloseste crud. Il punum intr-un bol mare si peste el adaugam ceapa taiata groiser, usturoiul, bicarbonatul, faina, cele 2 legaturi de patrunjel si sucul de la o jumatate de lime sau lamaie. 

Aceste ingrediente se dau preferabil prin robot, dar si un blender vertical merge. Trebuie sa obtinem o compozitie un pic grunjoasa. Nu transformam totul intr-o pasta fina, pt ca va fi foarte dificil de lucrat cu ea ulterior.

Dupa ce am obtinut amestecul pt chiftele este timpul sa-l condimentam. Eu folosesc doar o lingurita rasa de sare, dar mai puteti adauga dupa placul vostru piper, boia iute, seminte de coriandru macinate sau chimion. Puneti cate putin, gustati, mai ajustati daca considerati necesar.

Formati chiftelute micute. Puteti unge mainile cu putin ulei daca compozitia se lipeste prea tare.

Se prajesc la foc mediu in ulei abundent. Cand suprafata are o culoare maronie uniforma chiftelutele se pot scoate pe prosoape de hartie. Se pot consuma in sandvisuri, in lipie,  sau la farfurie cu salata de patrunjel, rosii castraveti, ceapa si sos tahini daca va place.

Au un gust placut, dulceag si sunt satioase.

 

  1. Pasta de naut sau hummus (2 portii, 5 min)

Ingrediente:

  • Continutul unei conserve de naut adica 240 g de boabe scurse – pastrati lichidul de la naut pentru urmatoarea reteta
  • 1 lingura plina de tahini – care este o pasta din seminte de susan si se cumpara la borcan gata preparata
  • Zeama de la o jum de lime sau lamaie
  • Un catel de usturoi nu foarte mare
  • O lingurita rasa de sare
  • Cateva lg ulei de masline
  • Cateva lg de apa
  • Patrunjel tocat si boia dulce pt garnisire.

Aceasta reteta se face cap coada in 5 min. Mai intai oprim o lingura de boabe pentru décor apoi intr-un mic blender punem conserva de naut scursa, o lingura buna de tahini, zeama de la o jumatate de lime sau lamaie, un catel de usturoi nu foarte mare, o lingurita rasa de sare, 3 lg ulei de masline si optional putina apa – vreo 4 linguri aproximativ. Blenduim aprox 2 minute sau pana ajungem la textura dorita de noi. Gustam. Se mai poate pune putina apa daca este prea gros, zeama de lamaie, sare, usturoi.  Potriviti gustul exact asa cum va place.

Transferam pe un mic platou. Cu ajutorul unei linguri facem un cuib in mijloc, turnam putin ulei de masline, decoram cu boabele de naut pe care le-am pastrat si tot ca décor putem presara pe margini la distante egale boia dulce si patrunjel tocat marunt. Acesta este uscat pt ca l-am tocat de aseara

Pasta de naut este  foarte buna. Daca n-ati gustat niciodata va indemn sa incercati macar din curiozitate.  Se serveste cu lipie sau pita proaspata.

  1. Mousse de ciocolata (3 portii, 15 min)

Ingrediente:

  • Lichidul de la o conserva de naut adica aproximativ 150 ml, la temp camerei
  • 40 g de zahar –  o parte din el poate fi zahar vanilat.
  • 150 g ciocolata amaruie cu 50% cacao

Mai intai topim ciocolata pe baie de aburi sau la microunde la putere mica. Punem in cuptor cate 30 secunde, amestecam, bagam din nou in cuptor si tot asa. Dam deoparte.

Lichidul  ramas de la nautul fiert, pe care de obicei il aruncam, se numeste aquafaba si are niste proprietati minunate si anume spumeaza la fel ca albusul de ou. Probabil veti ezita sa faceti ceva dulce cu aceast lichid, si asta din cauza mirosului. Miroase  a boabe fierte, ceea ce nu putem asocia cu deserturile. Dar nu va ingrijorati, veti vedea ca nu va mai fi nici urma de miros in preparatul final.

Punem lichidul intr-un bol incapator si-l mixam. Dupa cateva minute vom obtine un volum consideral si adaugam zaharul. Continuam spumarea pana ce  putem intoarce castronul fara ca spuma sa se miste. Asta dureaza intre 8-10 minute cu un mixer de mana obisnuit.

Punem un sfert din spuma in ciocolata topita si amestecam energic. Mai punem un sfert si amestecam energic. La acest moment se pot pune arome dupa placul fiecaruia, rom, migdale, portocala samd. Pana acum nu am facut decat ca sa subtiem ciocolata. Apoi celelalte doua sferturi de spuma le incorporam incet, amestecand prin invaluire ca sa pastram aerul. Rolul acestei amestecari pe bucati este o mai buna omogenizare. Daca punem toata spuma odata, mousse-ul nu va avea o textura omogena.

Vom obtine o compozitie destul de moale. E normal, asa trebuie sa fie. Impartim in 3 cupe mici  si dam la frigider pana ce mousseul de ciocolata se intareste.  

Decoram dupa plac si savuram. Pofta buna. 

 

This Post Has One Comment

  1. Dina

    Chiftelutele as putea sa le fac la cuptor?

Comments are closed.