Dulceata de caise jumatati

 Borcane 380 ml: 2 Pregatire:  40 min Pauza:  24 h  

Ingrediente:

  • 1 kg de caise cat mai ferme, chiar daca sunt mai verzi
  • 1 kg de zahar
  • 60 ml suc de lamaie
  • Optional 50 g samburi de caise (dulci)
  • Optional o pastaie de vanilie.

Despicati caisele in doua si le scoateti samburii. Puneti peste ele zaharul, si zeama de lamaie. Acoperiti. Lasati sa stea 24 de ore (12 ore la temperatura camerei si 12 ore la frigider).

Spargeti samburii caiselor ca sa le scoateti miezul. Daca acest este amar, nu il folositi, pentru ca are amigdalina, o substanta daunatoare care in corpul nostru se transforma in cianura. Puteti cumpara miez vrac de la magazine. Turnati apa fierbinte  peste samburii de caise si ii lasati sa stea 15 min. Dupa aceea li poate indeparta pielita foarte usor.

Dupa timpul de odihna caisele au lasat destul de mult lichid. In frunctie de fructele pe care le-ati avut cateodata veti obtine mai mult lichid, alteori mai putin.

Puneti fructele intr-o cratita suficient de incapatoare ca sa nu stea ingramadite. Varsati sucul intr-o cana gradata. Zaharul ramas pe fund il puneti tot peste fructe.

Din zeama fructelor veti returna in cratita de dulceata doar 200 ml. Restul (oricat ramane) il fierbeti, il ambalati intr-o sticluta si il folositi cat mai curand la insiropat torturi cu fructe. Este excelent pentru aceasta treaba.

Puneti dulceata la fiert cu focul mic. Daca vreti in momentul acesta puteti adauga o pastaie de vanilie despicata in doua. Amestecati rar, folosind o paleta de silicon si doar impingeti usor fructele prin vas.

Luati spuma atunci cand se formeaza. Daca in bolul in care adunati spuma se separa mult sirop, returnati-l in vasul cu dulceata.

Fierberea dureaza intre 20 si 30 de minute, iar proba se ia mai moale decat la dulceata de capsuni. Se pune o cantitate mica de sirop pe o farfuriuta la temperatura camerei, se lasa sa se raceasca un minut doua, apoi se traseaza o linie pe mijloc cu  degetul. Daca poteca desenata nu-si uneste lateralele, atunci e gata. 

La sfarsit puneti si samburii de caise.

Aveti nevoie de doua borcane de 380 g  in care veti ambala dulceata fierbinte. Daca ambalati fierbinte nu maieste nevoie sa sterilizati borcanele, sterilizarea o face chiar dulceata. 

Fructele se aseaza in borcane usor, cu lingura. Se infileteaza capacele, se intorc cu susul in jos, se infofolesc in prosoape si se lasa la racit pana a doua zi.

Pofta buna!