Platou de prajituri de casa pentru sarbatori ( Alba ca zapada, negresa, cornulete fragede cu unt )

         

 

  1. Alba ca zapada. Timp preparare: 90 min; Timp odihna: 12 h; Nr bucati: aprox 24

Ingrediente:

Pentru crema:

  • 2 galbenusuri
  • 70 g amidon
  • 200 g zahar
  • 3 plicuri de zahar vanilat
  • 550 ml lapte gras Covalact de Tara
  • 90-100 ml zeama de lamaie
  • Coaja rasa de la 2 lamai netratate
  • 200 g unt unt gras Covalact de Tara, putin moale

Pentru foi:

  • 2 oua
  • 60 g unt din acelasi unt
  • 150 g zahar
  • 3 plicuri de zahar vanilat
  • Un sfert de lingurita de sare
  • Inca 60 ml lapte
  • Un plic de 7 grame de bicarbonat de amoniu
  • 460 grame faina

Pentru decor

  • 50 g fulgi de nuca de cocos

Mai intai trebuie ne ocupam de crema. In castronelul cu amidon adaugam zaharul si amestecam. Daca nu aveti amidon puteti folosi in loc cam 90-100 g faina, dar crema este mai fina asa.

Un alt secret pentru o crema fina este utilizarea in compozitie a doua galbenusuri. Le adaugam peste amidon. Se pot omite, dar eu va recomand cu caldura sa nu faceti asta. Mai punem 50-60 ml de lapte gras Covalact de Tara si amestecam pana obtinem o pasta omogena. Dam deoparte.

Masuram inca 500 ml de lapte si punem la fiert cu focul mic. Cand da in clocot adaugam toata pasta de amidon si imediat amestecam cu un tel, fara sa ne oprim. Daca este nevoie micsoram temperature ca sa nu se prinda crema de fundul vasului. Crema se va ingrosa in maxim 30 de secunde, dar ca sa fiti sigur ca oul si amidonul sunt bine gatite trebuie neaparat sa mai tineti pe foc inca 3 minute, bineinteles, amestecand continuu.

Dupa ce aceste minute s-au sfarsit, adaugam zaharul vanilat, coaja de lamaie rasa si zeama de lamaie adaugata cate putin. Omogenizam. Acoperim si dam la rece. Vom reveni la ea mai tarziu.

Trecem la prepararea foilor.  Mai intai trebuie sa topim aproximativ 60 de grame de unt gras.

Masuram din nou intre 50 si 60 ml lapte. In el vom dizolva bicarbonatul de amoniu. El nu se stinge inainte cu zeama de lamaie, pt ca isi pierde mare parte din puterea de afanare in aer. Adaugam sarea, untul, ouale, zaharul si zaharul vanilat. Amestecam, apoi adaugam treptat faina. Nu o punem pe toata o data pentru ca nu stim niciodata exact de cata avem nevoie.

Framantam un aluat moale dar care nu trebuie sa fie deloc lipicios. Eu am folosit intreaga cantitate de faina specificata in reteta, dar voi s-ar putea sa folositi mai multa sau mai putina.

Impartim aluatul in doua bucati egale pe care le punem in pungi de plastic si le lasam sa se odihneasca 15-20 minute.

Intre timp tapetam doua tavi de copt (dimensiuni 40X30 cm) cu hartie de copt. Cand timpul de odihna aproape a trecut preincalzim cuptorul la 200 grade Celsius.

Cred ca stiti deja ca foile de prajitura “Alba ca zapada” de obicei se intind direct pe hartie de copt ca sa poata fi transferate usor in tava. Eu  va propun o alta metoda.

Udam planul de lucru cu o laveta umeda. Apoi rupem doua bucati mari de folie stretch, si le punem pe masa una deasupra celeilalte. Masa fiind putin umeda acestea se vor lipi pe suprafata.

Punem una din bucatile de aluat in centrul foliilor de plastic, si incepem sa-o intindem cu facaletul. Aceasta mi se pare o metoda mai comoda decat intinsul direct pe foia de copt, pentru ca foia de copt se misca constant si trebuie tinuta cu o mana, pe cand acest plastic sta lipit de masa.

Este foarte foarte important sa intindem aluatul subtire, subtire precum coala de hartie. Trebuie sa realizam o foaie mai mare decat dimensiunea tavii de copt. In cuptor aluatul isi tripleaza volumul, iar daca nu il intindem foarte subtire, vom avea in prajitura mult blat si prea putina crema.

Cu incredere apoi rasturnam coca  intinsa (cu tot cu folie) in tava. Evident folia trebuie sa fie deasupra. Potrivim foaia pe mijlocul tavii, apoi dezlipim plasticul pe care il putem reutiliza pentru intinderea foii urmatoare. Taiem excesul, de care nu vom mai avea nevoie.

Impartim aceasta foaie in doua parti egale. Taiem deci pe mijloc si obtinem astfel doua foi de prajitura, pe care le coacem simultan, reducand din timpul retetei.

Procedam identic cu cealalta bucata de aluat ramasa. Impungem aluatul des cu furculita, ca sa nu se infoaie in cuptor.

Dam la cuptor, cate o tava odata, la 200 grade Celsius timp de aproximativ 5 min. Mai toate foile de prajituri subtiri trebuie coapte la temperatura mare, timp scurt.

Scoatem de la rece  budinca cu gust de lamaie. Cu o lingura,  o rupem in bucatele mai mici. Ca sa devina o crema fina o vom mixa cu un pachet intreg de unt gras Covalact de Tara, care trebuie sa fie doar putin moale. Adaugam untul treptat mixand continuu la viteza mare. Veti observa cum crema se transforma dintr-o bundinca, intr-o pasta din ce in ce mai omogena si mai cremoasa.

Trecem la asamblarea prajiturii. Putem face asta intr-o tava de 20X30 cm tapetata cu folie de plastic sau pur si simplu direct pe un tocator.

Avem 4 foi de prajitura, pe care le intercalatm cu 3 portii de 250 g de crema. Cantitatea de crema care ramane dupa aceasta operatiune se intinde pe ultima foaie. Pe deasupra se presara din abundenta fulgi de cocos.

Se acopera cu folie, se pune o greutate mica deasupra ca sa stea putin presata, si se da la rece peste noapte, ca foile sa aiba timp sa se inmoaie.

A doua zi putem taia prajitura fara probleme. Puteti sa o portionati in orice forma doriti. Se aranjeaza pe platou si se serveste.

  1. Negresa insiropata. Timp preparare: 40 min; Nr bucati: aprox 15

Ingrediente:

Pentru negresa:

  • 5 oua
  • 200 g zahar
  • 200 g unt gras Covalact de Tara
  • 3 plicuri de zahar vanilat sau zahar cu aroma de rom
  • 180 g faina
  • 50 g cacao
  • 7-8 g praf de copt
  • Un sfert de lingurita de sare

Pentru sirop:

  • 250 ml lapte gras Covalact de Tara
  • 20 g cacao
  • 100 g zahar
  • 100 g ciocolata cu 50% cacao

Pentru décor:

  • 100 g nuca macinata

 

Mai intai preincalzim cuptorul la 190 grade Celsius, pentru ca aluatul se negresa se face foarte repede.

In faina adaugam pudra de cacao si praful de copt. Se omogenizeaza.

Taiem untul gras Covalact de Tara bucatele si il punem la topit, dar nu inainte de a fura o feliuta ca sa ungem  tava. (Dimensiuni tava 20X30 cm)

Punem cele 5 oua intr-un castron incapator, peste ele turnam zaharul destinat pentru blat, zaharul aromat si sarea. Mixam la viteza mare.

Ne oprim cand obtinem o spuma densa, care lasa dare vizibile in urma paletelor, asa cum se vede in videoclip.

Urmatorul pas este sa adaugam untul topit, tot odata, si amestecul de faina; la fel  – tot odata. Se mai mixeaza un minut, doar pana ce noile ingrediente s-au incorporat.

Se toarna in tava si se da la cuptor timp de aproximativ 25 minute sau pana  ce o scobitoare introdusa in centru iese curata.

Cat se coace putem face siropul.

Intr-o mica craticioara amestecam zaharul si pudra de cacao. Facand acest lucru ne aiguram ca pudra de cacao nu va face cocoloase.

Dizolvam cu putin lapte si omogenizam. Apoi adaugam si restul de lapte prevazut in reteta.

Punem pe foc si aducem la fierbere. Cand da in clocot adaugam ciocolata si putem stinge focul. Amestecam pana cand ciocolata este topita si sosul este gata!

Dupa ce scoatem prajitura din cuptor, o lasam putin sa se raceasca, apoi o rasturnam . Partea aceasta de jos, va fi fata prajiturii pentru ca este mult mai dreapta. Portionam negresa, o punem inapoi in tava, si varsam sosul peste ea. Serviti decorata cu nuca macinata.

Sa vedem cum arata negresa si in interior. Este o prajitura de casa foarte moale, pufoasa si gustoasa dar si foarte simpla.

  1. Cornulete fragede cu unt. Timp preparare: 40 min; Timp odihna: 30 min; Nr bucati: 18-20

Ingrediente:

  • 400 g faina alba
  • 200 g unt gras Covalact de Tara
  • 80 ml vin alb
  • 20 g drojdie
  • Un plic de zahar vanilat
  • 300 g rahat taiat bucati mai mari si lunguiete, sau orice alta umplutura doriti
  • 100 g zahar pudra vanilat
  • Un sfert de lingurita de sare

 

Primul lucru pe care trebuie sa-l facem este sa lichefiem drojdia cu zaharul vanilat.

Apoi trebuie sa topim untul gras Covalact de Tara. Il taiem cubulete si il punem un minut la microunde, sau il topim pe aragaz, cum  este mai la indemana.

Vom turna acest unt topit peste faina, mai adaugam drojdia lichefiata si vinul alb. Cine nu doreste sa puna alcool, il poate inlocui cu bors. Ultimul ingredient este sarea, apoi amestecam totul, rasturnam pe masa si framantam. Daca aluatul este prea lipicios se mai poate folosi o lingura de faina la framantat.

Aluatul de cornulete este unul sfaramicios, care nu se leaga bine. Nu va speriati asa trebuie sa fie. Untul topit in cantitate mare nu lasa glutenul din faina sa se lege, ceea ce ne si dorim. Daca glutenul se leaga atunci cornulete vor fi tari.

Punem aluatul intr-o punga de plastic si il lasam sa se odihneasca la temperature camerei o jumatate de ora.

Dupa ce timpul de odihna a trecut, preincalzim cuptorul la 160 grade Celsius.

Impartim aluatul in doua bucati, pentru ca este mai usor de lucrat doar cu jumatate din cantitate odata. Coca aceasta poate fi dificil de intins pentru ca se lipeste de sucitor, dar am pentru voi un truc foarte util; punem o folie de plastic deasupra, si apoi intindem asa prin folie, fara nici o problema.

Puteti face cornulete clasice din triunghiuri de coca, dar de data aceasta am sa va arat si alta metoda, pentru niste cornulete mai mari. Impartim aluatul in patrate de 8-9 cm si punem pe o latura umplutura dorita. Nu trebuie neaparat sa fie rahat, puteti pune ce umplutura va place, doar sa nu fie foarte umeda.

Formati un mini rulou lunguiet. Presati putin capetele si daca vreti  puteti sa  indoiti putin de la mijloc, ca sa dati o foma usor curbata. Procedati la fel pentru tot aluatul. Se pun intr-o tava tapetata cu hartie de copt si se dau la cuptoul preincalzit timp de aproximativ 22 minute.

Cand sunt gata ele nu vor fi albe asa cum rezulta din alte retete ci aurii si rumene.

Se dau calde prin zahar pudra, dar este indicat sa le consumati numai dupa ce s-au racit complet.

Pofta buna!