Prajitura fara coacere, cu biscuiti si cocos

Nr portii: 10Pregatire:  75 min  

Ingrediente:

  • 250 g biscuiti petit beurre cu cacao
  • 600 ml lapte gras
  • 50 g amidon
  • 3 galbenusuri
  • 300 g ciocolata alba
  • 130 g nuca de cocos plus inca vreo 20 grame pentru decor
  • 6 lingurite esenta de rom impartite in doua transe
  • Sare
  • 200 ml cafea indulcita

Faceti mai intai cafeaua care va fi utilizata pe post de sirop. Eu am folosit 3 lingurite de cafea solubila si 200 ml de apa, dar puteti face si cafea normala la ibric. Daca nu vreti sa folositi cafea, se poate inlocui cu lapte sau chiar se poate omite complet insiroparea. Aromatizati  cu esenta de rom, si dati deoparte sa se raceasca.

Crema. Peste ciocolata alba, turnam cam 50-60 ml de lapte, apoi punem la microunde aproximativ 1 minut sau pana ce se infierbanta laptele.  Omogenizam bine. Aceasta ciocolata va tine loc si de zahar si de unt in crema.  Dupa omogenizare pasta de ciocolata ar trebui sa aiba o temperatura suportabila pentru piele, ceea ce inseamna ca putem adauga galbenusurile. Ultimele ingrediente in aceasta pasta sunt amidonul si un praf de sare. Amestecam pana ce  nu mai depistam nici o aglomerare. 

Punem restul de lapte la fiert cu focul mic. E foarte important sa aveti focul mic tot timpul, pentru ca cremele fierte se pot arde foarte usor. Cand da in clocot, turnam rapid toata pasta de ciocolata in vas, apoi imediat luam un tel si amestecam fara oprire pana ce crema se ingroasa. Asta nu va dura mult, un minut sa zic. Dupa ingrosare insa, trebuie sa mai gatiti crema inca 3 minute. Asa cum v-am povestit si la reteta de gogosi ecler, galbenusul  de ou contine o enzima numita amilaza. Daca nu este complet eliminata, ea va distruge crema mai tarziu, o va separa si va deveni apoasa. In plus crema gatita un pic mai mult este mai fina, iar amidonul nu se mai simte pe limba.

In aceasta crema adaugam aroma de rom apoi fulgii de nuca de cocos. Crema este gata, dar daca doriti se mai poate adauga zahar daca vreti, se mai  poate subtia crema cu ceva lapte mai ales daca vreti sa eliminati etapa de umezire a biscuitilor spre exemplu, puteti sa mai plusati cu aroma, samd.

Pentru asamblarea prajiturii aveti nevoie de o tava lunguiata, eu am ales una de cozonac , tapetata cu putina folie.

Biscuitii. Folosesc pentru aceasta prajitura, biscuiti petit beurre cu cacao. Nu luati biscuiti “Picnic” cu cacao, pentru ca sunt prea mici si prea sfaramiciosi.  Eu i-am cumparat din hypermarket, si i-am gasit in marimi diferite. Eu folosesc din cei mai mici pentru ca altfel prajitura imi iese prea inalta si feliile prea mari.

Luam cate un biscuit, il inmuiem scurt in cafea, apoi punem pe el crema, cam o lingurita plina sa zic. Utilizand aceasta crema  lipim biscuitele de capatul tavii, pe lung nu pe lat. Vom realiza doua coloane de biscuiti cu crema, lipite una de alta. Procedam asa pana consumam jumatate din crema.

 Luati o tava lunga, presarati pe ea fulgi de cocos, si rasturnati prajitura. Acoperiti si celelalte laturi cu crema. Apoi decorati cu fulgi de cocos.

Imediat ce am terminat vom portiona prajitura. O vom taia intr-un model de romburi (vezi video).  Feliile arata mult mai frumos taiate imediat decat dupa ce biscuitii s-au inmuiat. Acum putem sa lasam prajitura sa stea cateva ore acoperita cu folie de plastic, ca biscuitii sa absoarba toata umiditatea din crema, iar dupa aceea o putem servi.  

Pofta buna !