Cataif cu fidea – cea mai simpla si mai delicioasa prajitura

Nr portii: 6Pregatire:  30 minCoacere:  40 min 

Ingrediente:

  • 200 g fidea cu ou, foarte subtire
  • 60 g unt gras
  • 200 g zahar
  • Jumatate de lime sau lamaie mica
  • 600 ml frisca naturala cu 35% grasime, foarte rece
  • 25 g zahar pudra amestecat cu 3 pliculete de zahar vanilat.

Mai intai preincalzim cuptorul la 170-180 grade Celsius (in functie de cat de aprig stim ca arde). Eu am ales un program cu incalzire sus si jos, plus ventilator.

Prajitura cataif la origine se face cu aluat de cataif crud, care se gaseste de cumparat in stare congelata de la unele magazine turcesti. Acesta este compus din firisoare foarte fine care se fac dintr-un aluat lichid turnat cu o palnie speciala pe un tambur incins. Dar pentru ca nu se gaseste asa usor, noi il vom inlocui cu fidea.

Cel mai important secret al acestei prajituri este sa alegeti fideaua potrivita. Cautati o varianta cu ou pentru ca nu este asa tare ca cea fara ou. In plus trebuie sa fie foarte subtire. Daca este prea groasa, prajitura va iesi neplacut de crocanta, ca si cum am mesteca bete. Eu am folosit fidea Monte Banato cu ou.

Primul lucru pe care trebuie sa-l facem este sa rupem fideaua in bucati potrivite. Daca le lasam lungi  prajitura nu se taie usor cu furculita atunci  cand vrem sa o mancam. Distribuim intr-un strat uniform. Va sfatuiesc sa folositi o tava  de aproximativ 21X25 altfel stratul de cataif va iesi ori prea subtire ori prea gros.

Turnam deasupra untul topit.

Dam la cuptorul preincalzit pana ce fideaua se rumeneste frumos. In cazul meu a durat 10 minute. Apoi o scoatem si cu ajutorul unui cleste sau a unei palate, o intoarcem. Dam din nou la cuptor astfel incat sa se rumeneasca si cealalta fata (aprox 10 min).

Intre timp facem siropul. Punem zaharul intr-o craticioara si peste el putina apa, doar cat sa-l cuprinda. Lasam pe foc iute pana ce apa se evapora si zaharul se caramelizeaza.  Caramelizarea zaharului este un alt secret al acestei prajituri care va face o enorma diferenta. Va fi mult mai gustoasa asa, decat imbibata in sirop simplu.  Nu lasam sa devina prea bun, stingem cu 250 ml apa si fierbem doar  pana ce tot zaharul s-a dizolvat. La sfarsit stoarcem in el o jumatate de lime sau lamaie mica

Siropul si fideaua ar trebui sa fie gata cam in acelasi timp.

Scoatem tava fierbinte din cuptor si turnam siropul  fierbinte deasupra. Acoperim tava cu folie de aluminiu. Ea nu vine in contact direct cu prajitura dar daca totusi sunteti reticenti sa o folositi, dublati-o cu hartie de copt spalata sub jet de apa (ca sa devina mai pliabila).

Sigilam foarte bine si punem inapoi in cuptor pentru 20 minute.

Scoatem si lasam sa se raceasca 2-3 ore pe masa (lasati folia deasupra) si apoi cateva ore bune in frigider pana este complet rece. Ideal este sa faceti toate aceste operatiuni seara si sa lasati la frigider peste noapte.

Portionati in 12 patrate. Partea de jos a cataifului este hidratata cu sirop, iar partea de deasupra ramane usor crocanta, dar intr-un mod placut.  Dupa ce punem frisca insa si aceasta parte se va hidrata pentru ca frisca lasa umiditate.

Punem smantana rece intr-un bol incapator si o mixam pana ce devine putin aerata. Apoi adaugam zaharul pudra amestecat cu zahar vanilat, si continuam mixarea pana  capata consistenta si isi mentine forma data de paletele mixerului. Nu insistati foarte mult, in speranta ca o veti face mai batoasa, pentru ca se poate branzi.

Facem un strat de prajitura cu 6 bucati de fidea insiropata, pe care le unim in doua randuri de cate trei. Aplicam un strat generos de frisca, acoperim cu restul de 6 patrate, apoi pe fiecare patrat facem o avelina inalta de frisca ca un turnulet. Si prajitura este gata. Se poate desparti in bucati si servi.

Trebuie sa va spun ca de fiecare data cand fac aceasta prajitura ma minunez cat de buna poate sa fie o simpla fidea cu sirop si frisca.

Sper sa va placa si voua. Va pup dragilor, numai bine!