Chec de albusuri cu fructe

Nr portii: 8-10Pregatire:  25 min Coacere:  45 min

Ingrediente:

  • 320 g albus de ou
  • 200 g faina 000
  • 1 lingurita rasa de praf de copt
  • 200 g zahar
  • 3 plicuri de zahar vanilat
  • 100 g unt 82% grasime, topit
  • 300 g zmeura sau alte fructe acrisoare la alegere
  • Optional pentru decor – 3 linguri de gem de caise dat prin sita si fructe la alegere

Preincalziti cuptorul la 180 grade Celsius si ungeti cu unt o tava rotunda cu peretii inalti cu diametrul de 20 cm.

Puneti albusurile intr-un castron incapator, mixati-le la viteza maxima cateva minute pana ce se spumeaza bine, apoi fara sa va opriti din mixat, incepeti sa adaugati zaharul in doua trei transe, inclusiv zaharul vanilat. Trebuie sa obtinteti o bezea lucioasa si pufoasa.

La faina adaugati praful de copt si omogenizati. Cu ajutorul unei strecuratori, cerneti  o parte din faina deasupra albusului de ou. Incorporati cu miscari usoare, circulare. Procedati la fel pana terminati toata faina.

Luati doua linguri mari din aluatul obtinut si puneti-le in castronul cu unt topit. Mixati. Veti obtine o pasta omogena asemanatoare unei maioneze fluide. Daca nu obtineti o astfel de pasta, mai puneti o lingura de aluat si mai mixati putin. Turnati peste albusurile cu faina. Untul astfel preparat nu se va scufunda in aluat si prin urmare nu va desumfla compozitia. Incorporati cu aceleasi miscari circulare. Aveti grija sa nu exagerati cu amestecatul, pentru ca checul va iesi batut.

Extra sfat: nu scoateti si nu reduceti cantitatea de unt. Fara grasime checul isi va micsora volumul dupa ce va iesi de la copt.

Turnati aluatul in tava pregatita anterior si apoi puneti fructele pe care vi le-ati ales. Impingeti fructele in aluat astfel incat sa le distribuiti uniform in toata masa checului.

Dati la cuptor timp de 45 de minute sau pana ce scobitoarea introdusa in centru iese curata.

Dupa ce ati scos checul din cuptor si acesta s-a racit, puteti sa-l decorati. Cu o pensula “pictati-l”cu gem de caise dat prin sita. Daca gemul nu e suficient de lichid il incalziti putin la microunde.  Astfel ii dati un luciu frumos. In mijloc puteti sa asezati cateva fructe de sezon ca sa arate mai deosebit.

Pofta buna!